Ozana:  Salut!
Sergiu Salcau: Hellăău!

Ozana: Spune-ne ceva despre tine, cum te cheama, cati ani ai, unde locuiesti sau ce doresti sa se stie despre tine.
Sergiu Salcau: Ma numesc Sergiu, am 22 de ani si locuiesc in Cluj-Napoca, un oras care pe zi ce trece ma fascineaza tot mai mult.Se pare ca fotografia reuseste sa dezvaluie frumusete.

Ozana: Prezinta-ne trei poze ale tale care iti plac cel mai mult si de ce.

“Julliard graduate”

M-am uitat mult la fotografia asta, pentru ca reprezinta in felul ei o parte din ceea ce eu vad frumos in Cluj.Am dezvoltat o “dragoste” extraordinara pentru cadrele de strada si momentul asta in mod special ii ceva ce ma face sa iubesc si mai tare fotografia ca si mod de exprimare.

“Healed”

O simpla rotatie, ma face sa ador poza asta… imi place efectul ce il creeaza uitandu-te la ea si sentimentul care in mod repetat l-am auzit fiind atribuit acestei fotografii… cosmos si spatiu si de undeva de deasupra pamantului.cred ca fiecare om vede ceva special intr-o poza. Iar poza asta e una care se preteaza bine descrierii de … special.

“It has come to pass”

Ferestre… exact ce spuneam despre Cluj.ma fascineaza cu frumosul lui. O “obsesie” foarte buna pe care o am, sunt ferestrele. Timpul trece peste toate si unele lucruri pastreaza atat de bine tot procesul asta de trecere… ii o fotografie care ma cuprinde de fiecare data cand o privesc, bine, e a mea, dar parca tot are un efect interesant si daca as privi-o ca apartinand altcuiva.

Ozana: Asadar, acum marturiseste-ne si inceputurile tale, spre exemplu, primul tau aparat foto, o experienta placuta pe care ai avut-o in domeniul fotografiei, etc.

Sergiu Salcau: Vreau sa cred ca de fiecare data cand pun mana pe aparat “incep” ceva.prima data cand am pus mana pe un aparat a fost candva in adolescenta, poate aveam 14 ani, si era ceva din plastic foarte indoielnic, dovada ca l-am folosit o data pe parcursul unei tabere si a cedat.pozele developate inca le am.au trecut 5 6 ani dupa si am primit un compact care si acum mi se pare unul dintre cele mai tari aparate, un canon ixus pe care l-am uzat din plin.atunci mi-am dat seama ca de fapt imi place sa fac poze.in timp, am inceput sa vad ca imi doresc mai mult, ca sper la mai mult, ca visez la un DSLR si in cele din urma ca ajung sa mi-l iau.m-am indragostit de ceea ce am acum dinainte sa mi-l cumpar, cautand peste tot pe net informatii, specificatii si ajungand practic sa-l doresc chiar fara sa fi putut vreodata sa-l folosesc.Experienta placuta a fost cand am reluat activitatea pe Deviantart,anul trecut prin mai, avand cont din 2007 dar nefiind activ absolut deloc.nu credeam vreodata ca pot exista in lume atatia oameni talentati si care sa faca asemenea fotografii.ma bucur enorm ca pot face parte dintr-o astfel de comunitate, pentru ca am crescut enorm in termeni de fotografie datorita lucrarilor de pe Dev…

Ozana: Este ceva anume care ai vrea sa le spui fotografilor, un sfat, o sugestie, o indemnare sau orice altceva?
Sergiu Salcau: In fiecare din noi s-a investit ceva minunat. Fotografia e ceva extraordinar si  consider ca momentele sunt pretioase cu atat mai mult cu cat pot fi “prinse” si pastrate.Nu ma consider fotograf pt ca inseamna foarte mult sa fi unul si vreau sa incurajez pe oricine isi gaseste placere in a face fotografii, sa continue, sa se exprime si sa-si prezinte inima prin fotografii. E minunat sa te exprimi iar fotografiile reusesc sa faca asta intr-un mod magistral.Deci doresc tuturor fotografiilor sa fie doar in curs de urcare, in progresul lor, in realizarea lor ca artisti, in dorintele si planurile lor  pentru aceasta pasiune sau ideal, fotografia.

Ozana:  Spre final, lasa-ne site-ul/blogul/portofoliul tau cu restul pozelor pe care le realizezi pentru a putea si ceilalti sa te urmareasca.
Sergiu Salcau: Contul meu de deviantart contine partial lucrarile mele, m-am hotarat sa prezint lucrari intr-un mod calculat pentru a da ocazia oricui sa vada in mod regulat ceva nou din partea mea.Deci principalul meu cont ar fi cel de pe Deviantart si pe viitor, pe masura ce reusesc sa dezvolt o latura materiala din fotografie, imi voi face si un site.Pot fi gasit si pe facebook, dar asta e deja o latura mai de tacla decat de expresie pur artistica care pe deviantart, primeaza.

Ozana: Acum e momentul sa tragem aici o linie si sa-ti spun ca mi-a parut foarte bine sa am aceasta onoare.
Sergiu Salcau: Va multumesc pt ocazie, a fost cu adevarat special sa pot face asta.

Ozana: Salut!
Claudia Marcu: Salut

Claudia Marcu: Nu stiu ce as putea spune, nu ma descurc prea bine cand vine vorba de cuvinte, incerc de obicei sa transmit ce simt si ce vad prin imagini. Numele meu este Claudia, sunt din Timisoara si despre pasiunea mea voi alege cateva fotografii care sa ilustreze rezultatele

Realizata pentru un concurs foto, face parte dintr-o serie cu acelasi setup si totusi imi pare diferita de restul prin perspectiva. E facuta in joaca, in ideea “oare cum ar iesi daca as incerca asa?”

Claudia Marcu: Cred ca nu conteaza ce experimente foto faceam pe cand eram copil inceputurile sunt mai recente de atat. Am o fotografie, uite as fi putut sa o pun intre cele trei daca nu era asa un dezastru tehnic, facuta la stop, din masina, prin geam ) dar surprinde o emotie ceea ce mi-a dat un semnal ca e momentul sa incerc sa o surprind. Daca ar fi buna, ar putea marca inceputul, ea spune ceva, transmite si sensibilizeaza poate. Sunt doi tiganusi cersetori, unul cu un catel mic in brate. Si fata ii inmana baiatului banii stransi de la soferi. Are ceva ce misca pe oricine, copii amarati, catelus amarat – pentru unii iar pentru altii alt fel de senzatii, sa vezi un copil asa mic cum face afaceri, cum incaseaza profitul de alt copil ce l-a trimis la masini cu cersitul pe cand el statea sa incaseze, sau santajul emotional dublu, copil-catel dragut – pentru cei ce altfel nu ar baga mana in buzunar, un fel de gandire la rece ce te infioara prin luciditatea sa.

Vorbesc prea mult despre ceva ce nu am aratat, dar pentru mine ea semnifica posibilitatea de a oglindi o realitate. Pe parcurs m-am indepartat de cateva ori de asta in favoarea unui cadru regizat caci imi place teribil de mult si sa planific asa un proiect pe o tema data. Chiar daca adevarul despre stilul meu nu e clar, imi place sa incerc de toate. Reale, regizate, natura, studio… etc. Pana la urma nu as vrea o eticheta, un stil personal

Claudia Marcu: Da este, exact ce aberam mai sus Decat un sungur gen foto mai bine mai multe, in diverse momente suntem inclinati spre o stare sau alta si nu are rost sa ne cenzuram creativitatea spre a ne incadra intr-un sigur stil, fie el foto-jurnalism sau orice altceva. Sa incercam diverse si sa transmitem mesajul dorit, fie ca e regizat in idea asta sau pur si simplu natural, observat.

Claudia Marcu:  In site-ul acesta e ce cred eu ca e mai bun , blogul meu fiind acesta aici sunt de toate asa cum au venit, desi si acestea sunt supuse unei selectii, am si portofoliu.

Claudia Marcu: Va multumesc si eu pentru timpul acordat, placerea a fost de partea mea E o initiativa buna, felicitari.

Ozana:  Salut!
Roxana Muntean: Salutare!

Ozana: Spune-ne ceva despre tine, cum te cheama, cati ani ai, unde locuiesti sau ce doresti sa se stie despre tine.
Roxana Muntean:  Mă numesc Roxana Muntean, începând cu o zi norocoasă de 13 a unei luni din vara asta voi schimba prefixul vârstei
(20). Casa mi-e la Simeria însă, din toamna trecută, fac ceea ce mi-am dorit de atâția ani: sunt studentă la Jurnalism în Timișoara.
Nu-mi place cuvântul “hobby” așa că fotografia, poezia, muntele și muzica îmi sunt “medicamentele” ce-mi mai alină trecerea prin zilele monotone.

Ozana: Prezinta-ne trei poze ale tale care iti plac cel mai mult si de ce (pozele trebuie sa fie atasate in mail, iar denumirea lor sa reprezinte titlurile.)
Roxana Muntean:

“Lumina noastră”.
Inițial  am numit-o “Our light…our light” dar acum prefer să-i spun “Lumina noastră”. E poate cea mai bună
fotografie a mea dar, pentru mine, valoarea îi este dată de povestea pe care o poartă. Fotografia am făcut-o pe malul
râului Mureș când am fost 3 zile cu cortu’ la pescuit. În ea se vede doar fumul, copacii și razele soarelui însă, sub
toate astea se petrecea adevărata minune: focul și ceaunul plin cu ciorbă de pește ( unul dintre “somotei” l-am prins eu
he he).

“Răgaz”.
Am făcut-o când am fost s-o văd pe străbunica mea, Galenia. La cei 89 de ani ai ei, încă are un spirit de observație
extraordinar: “Iar ți-ai vopsit păru’? Nu era așa ultima oară când ai fost! Vai bună!! Rămâi cheală!!”
Lăsând gluma la o parte, o admir nespus de mult. Eu eram terminată de mult. Dumnezeu i-a dat zile : și-a îngropat părinții, soțul,
cei doi copii și ultimul preț pe care-l plătește e singurătatea.

“Sunday fun”.
Iarăși, ceva personal. Era vară, nu ne păsa de nimic. Ne dădeam cu ulei de măsline să ne bronzăm fain și miroseam a
prăjitură. Au fost zile minunate…eram foarte uniți.

Ozana: Asadar, acum marturiseste-ne si inceputurile tale, spre exemplu, primul tau aparat foto, o experienta placuta pe care ai avut-o in domeniul fotografiei, etc.
Roxana Muntean: Poate că mi-ar fi plăcut să fi ținut în mână aparatu’ încă de pe vremea când “trăgeam de fusta mamei” (doar cu o mână, cealaltă ținea aparatu’) dar nu e așa. Cu timpul am realizat că îmi place să fac poze dar nu m-aș fi gândit nicodată că avea să devină ca
un drog. Zilnic răsfoiesc galerii și, dacă nu o fac, simt că lipsește ceva. Cât despre experiențe …eram în
liceu și urma să fac un proiect pentru concursul internațional “ThinkQuest”. Aveam ca temă “apa” iar misiunea mea era să
fac poze la ape poluate. Avem un râuleț la capătul străzii și am mers acolo să fac poze. La un moment dat au trecut niște copii săraci din zonă. S-au oprit și se uitau la mine. M-am hotărât să le fac și lor pentru că nu-mi place să se holbeze cineva la mine când sunt concentrată pe ceva. Le-am făcut zeci de poze și m-am simțit ca naiba pentru că am vrut să scap de ei. Nici nu vă puteți imagina cât de bucuroți erau, cât îmi mai mulțumeau. Am primit o adevărată lecție de viață atunci.

Ozana: Este ceva anume care ai vrea sa le spui fotografilor, un sfat, o sugestie, o indemnare sau orice altceva?
Roxana Muntean: Să se ghideze și după instinct. Mie, de exemplu, o poză nu-mi “iasă” niciodată cum vreau: rezultatul e ori dezastruos,
ori cu mult peste așteptări.

Ozana:  Spre final, lasa-ne site-ul/blogul/portofoliul tau cu restul pozelor pe care le realizezi pentru a putea si ceilalti sa te urmareasca.
Roxana Muntean:  Acesta este blogul meu si contul meu de pe deviantART.

Ozana: Acum e momentul sa tragem aici o linie si sa-ti spun ca mi-a parut foarte bine sa am aceasta onoare.
Roxana Muntean: mulțumesc mult!

Ozana: Salut!
Buga Irina Gabriela: Buna!
Ozana: Spune-ne ceva despre tine, cum te cheama, cati ani ai, unde locuiesti sau ce doresti sa se stie despre tine.

Buga Irina Gabriela: Ma numesc Buga Irina Gabriela,am 17 ani, locuiesc in Suceava si sunt eleva in clasa a 11-a.

Ozana:Prezinta-ne trei poze ale tale care iti plac cel mai mult si de ce.
Buga Irina Gabriela: Am ales sa va prezint trei dintre pozele mele preferate,si anume “Madalina 5″ , “Duck 2″ si “Fly”.
“Madalina 5″ este un portret facut in noiembrie prietenei mele, Madalina. As putea spune ca ea este ‘modelul’ meu avand in vedere ca cele mai multe portrete facute de mine sunt cu ea. Aceasta poza este dupa parerea mea una dintre cele mai reusite ale mele deoarece transmite cel mai bine mesajul pe care doresc sa il surprind in majoritatea lucrarilor, ideea de noutate, privirea catre ce va fi fara a uita totusi ce a fost.

“Madalina 5″

“Duck 2″ este o poza facuta in Bucuresti,in parcul Tineretului in vara anului 2009. Era o seara calduroasa iar felul in care inotau ratele in lac m-a fascinat.Urma pe care o lasau mi s-a parut perfecta,iar modul in care inaintau, fara opriri si cu siguranta ca vor putea trece peste orice obstacol, m-a uimit.

“Duck 2″

Ultima poza prezentata,”Fly” a fost facuta in primavara anului 2009 .Este una din putinele fotografii pe care le consider reusite si la care nu am lucrat deloc; o poza facuta din intamplare.

“Fly”

Ozana: Asadar, acum marturiseste-ne si inceputurile tale, spre exemplu, primul tau aparat foto, o experienta placuta pe care ai avut-o in domeniul fotografiei, etc.
Buga Irina Gabriela: Nu consider ca modul in care am inceput sa fac poze ar fi unul spectaculos,intrucat intotdeauna am fost pasionata de fotografie,design,make-up si tot ce tine de asta.Totusi, am inceput sa tratez cu mai multa seriozitate acest hobby in clasa a 9-a,cand mi-am cumparat primul aparat de fotografiat digital.

Ozana:Spre final, lasa-ne site-ul/blogul/portofoliul tau cu restul pozelor pe care le realizezi pentru a putea si ceilalti sa te urmareasca.
Buga Irina Gabriela: Mai multe poze puteti gasi pe deviantART.

Ozana:Acum e momentul sa tragem aici o linie si sa-ti spun ca mi-a parut foarte bine sa am aceasta onoare.
Buga Irina Gabriela: Multumesc!

Ozana: Salut!
Dana: Salut!

Ozana: Spune-ne ceva despre tine, cum te cheama, cati ani ai, unde locuiesti sau ce doresti sa se stie despre tine.
Dana: Sa vedem… Ma numesc Dana, am aproape 22 de ani si locuiesc in Cluj-Napoca. Asadar, sunt o ardeleanca veritabila si sunt mandra de asta!

Ozana: Prezinta-ne trei poze ale tale care iti plac cel mai mult si de ce.
Dana:  Consider ca aceasta fotografie exprima plenar sentimentul de iarna, amintindu-mi totodata de un taram de vis, fantastic, de basm.

“No man’s land”

Reprezinta cel mai bine pasiunea mea pentru fotografiile cu copaci singuratici, iar faptul ca e contre-jour ma face sa fiu si mai atasata de ea.

“Lost and forgotten”

O ador datorita jocului de lumini si umbre si a faptului ca este B&W, o alta pasiune a mea in materie de fotografie.

“Lumiere Lourde “

Ozana: Asadar, acum marturiseste-ne si inceputurile tale, spre exemplu, primul tau aparat foto, o experienta placuta pe care ai avut-o in domeniul fotografiei, etc.

Dana: Prima data cand am pus mana pe un aparat foto a fost in urma cu vreo 5-6 ani. Era un Sony compact, imprumutat de la cineva, pe care puteam sa-l folosesc din cand in cand. Tin minte ca eram uimita de aparitia aparatelor digitale si de multitudinea de oportunitati pe care ti le ofera. Dupa vreo 3 ani, prin 2007, a urmat cumpararea unui aparat personal, tot Sony, tot compact, datorita faptului ca eram obisnuita cu aceasta marca dinainte. Asa am ajuns, chiar si azi, sa folosesc acelasi Sony W-35 de care ma plang de multe ori, dar care ma ajuta sa-mi exprim viziunea artistica asupra naturii si-a peisajelor in general, acestea fiind temele mele preferate.

O experienta placuta din domeniul fotografiei a fost momentul cand mi-am facut cont pe deviantART si posibilitatea minunata de a intra in contact cu atatia fotografi talentati si mai presus de asta, realizarea unor intalniri pentru fotografii din Cluj care s-a soldat cu un nou grup de prieteni de la care am mult de invatat si care ma ajuta sa evoluez ca fotograf.

Ozana: Este ceva anume care ai vrea sa le spui fotografilor, un sfat, o sugestie, o indemnare sau orice altceva?
Dana: Fotografilor experimentati nu am ce sa le recomand, deoarece cu siguranta stapanesc mult mai bine ca mine detaliile tehnice si artistice ale fotografiei, dar celor amatori, ca si mine, le recomand sa-si exploateze la maxim pasiunea chiar daca nu au un aparat foarte bun, deoarece conteaza in primul rand indemanarea si dorinta de a exprima frumusetea lumii. Apoi, le spun ca este normal sa avem perioade in care simtim ca nu avem inspiratie, insa sa nu renunte la fotografie, din contra, sa caute mereu oportunitati, sa-si deschida ochii si sa priveasca atent in jurul lor pentru ca exista mereu ceva de fotografiat, indiferent ca e natura, portret, arhitectura sau altele.

Ozana: Spre final, lasa-ne site-ul/blogul/portofoliul tau cu restul pozelor pe care le realizezi pentru a putea si ceilalti sa te urmareasca.
Dana: Toate pozele mele le postez pe contul de deviantART care e foarte comprehensiv , dar pentru o trecere in revista a categoriilor mai importante de interes, vizitati portofoliul de pe acelasi site numit DAportofolio.

Ozana: Acum e momentul sa tragem aici o linie si sa-ti spun ca mi-a parut foarte bine sa am aceasta onoare.
Dana: Onoarea este de partea mea. Multumesc pentru oportunitatea de promovare!

Ozana:  Salut!
Dragoș Bălășoiu: Salutare!

Ozana: Spune-ne ceva despre tine, cum te cheama, cati ani ai, unde locuiesti sau ce doresti sa se stie despre tine.
Dragoș Bălășoiu: Detinut numarul 6789… glumesc Ma numesc Dragoș Bălășoiu, am 19 ani si sunt din Constanta. Cele 2 mari pasiuni ale mele se imbina perfect: fotografia si graphic design-ul. Imi place sa caut mereu noi idei, noi stiluri, sa evoluez. Ah… si in curand ma apuc de fotografii de eveniment (nunti, botezuri etc), numai sa imi vina flash-ul – nu ezitati sa ma contactati

Ozana:Prezinta-ne trei poze ale tale care iti plac cel mai mult si de ce.
Dragoș Bălășoiu: In ultima vreme ma fascineaza pozele cu oameni care spun o poveste. Nu o sa spun nimic despre ele, o sa le las sa vorbeasca de la sine.

“Our big sister”

“Industrial”

” Wave attack”

Ozana: Asadar, acum marturiseste-ne si inceputurile tale, spre exemplu, primul tau aparat foto, o experienta placuta pe care ai avut-o in domeniul fotografiei, etc.
Dragoș Bălășoiu: Primul aparat foto pe care am pus mana in frageda pruncie era un rusesc pe film full manual. Dar adevarata pasiune a inceput cand mi-am luat primul aparat digital la varsta de 13 ani parca, un point-and-shoot de 1.3 MP; inca il mai am acasa. De atunci am continuat sa experimentez, am trecut printr-o gama mare de genuri fotografice si mai am destul de invatat in continuare, tot timpul va exista ceva de invatat. Sentimentul cel mai placut este atunci cand lumea iti apreciaza munca.

Ozana: Este ceva anume care ai vrea sa le spui fotografilor, un sfat, o sugestie, o indemnare sau orice altceva?
Dragoș Bălășoiu: Nu va lasati descurajati de comentariile carcotase, toti am inceput de la 0 si am evoluat. Fa ceea ce iubesti si iubeste ceea ce faci.

Ozana:Spre final, lasa-ne site-ul/blogul/portofoliul tau cu restul pozelor pe care le realizezi pentru a putea si ceilalti sa te urmareasca.
Dragoș Bălășoiu: Imi public pozele atat pe site-ul personal cat si pe deviantART .

Ozana:Acum e momentul sa tragem aici o linie si sa-ti spun ca mi-a parut foarte bine sa am aceasta onoare.
Dragoș Bălășoiu: Placerea este de partea mea! Keep up the good work pentru ca faceti minuni cu acest proiect!

Ozana: Salut!
Cristian Sorin Caposi: Bun gasit.Incantat sa stam la o mica sueta pe tema fotografiei.

Ozana: Spune-ne ceva despre tine, cum te cheama, cati ani ai, unde locuiesti sau ce doresti sa se stie despre tine.
Cristian Sorin Caposi: Ma numesc Cristian Sorin Caposi,am 30 de ani,locuiesc in Drobeta Turnu Severin.Sunt un amalgam de optimism,pesimism si visare.Sunt sincer,plin de nebunie si pasiune pentru fotografie si poezie.

Ozana:Prezinta-ne trei poze ale tale care iti plac cel mai mult si de ce.
Cristian Sorin Caposi: Mi-a fost extrem de greu sa aleg doar trei imagini,mai ales ca mereu am pastrat fotografiile bune,dar care au si o mare incarcatura emotionala.

Prima reprezinta o furtuna. Foarte rar astfel de moment. Stiu ca tocmai venisem din spital dupa o operatie de hernie,dar cand am vazut ce fulgere sunt pe cer nu am rezistat tentatiei.A fost inspaimantator de frumos si intens,iar rasplata a fost castigarea unui concurs fotografic cu aceasta serie.De ce fulgere?Pai,fulgerul este energie bruta,este ceva intens si scurt,dar iti fascineaza privirea.Oamenii nu ar trebui sa se sperie asa mult de fulgere.

A doua imagine pot spune ca e printre singurele care mi-au adus o stare de exaltare imensa.Rar mi-a fost dat sa vad un asemenea apus,pur si simplu am facut doar cateva fotografii apoi am stat si am contemplat totul.Era ca si cum as fi renascut sau ma redescopeream pe mine,am renascut odata cu acel apus.

Cea de a treia imagine mi-a adus mult de furca.Libelula aceea pur si simplu m-a tinut in sah cam doua ore,iar in cele din urma s-a odihnit apoximativ 2-3 minute,atat incat sa pot surpinde ceea ce se vede.Am ales libelula ca si analogie cu viata,in sensul ca oamenii au vise alearga sa le implineasca,dar majoritatea renunta pe parcurs,se pierd in tumultul vietii cotidiene,dar continuand ajungem acolo unde ne-am propus,asta am invatat de la aceasta mica libelula.

Ozana: Asadar, acum marturiseste-ne si inceputurile tale, spre exemplu, primul tau aparat foto, o experienta placuta pe care ai avut-o in domeniul fotografiei, etc.
Cristian Sorin Caposi: Primul contact cu fotografia l-am avut la varsta de opt ani.Nu prea stiam eu ce-i aia fotografie.Tata era un fotograf pasionat,isi developa acasa filmele si fotografiile intr-un mic laborator,amenajat intr-o debara.Primul aparat pe care am pus mana a fost un smena 8.Si asa ,sub indrumarile tatalui meu am inceput sa inteleg mai bine acel mister in care oamenii apar in poze.M-a fascina foarte mult introducerea hartiei fotografice in revelator.Era o minune sa observi o coala alba cum prinde viata.Am citit mici carti despre ce inseamna fotografia,am cumparat de la un vecin un zenit 11.Aventura asta a durat cam patru ani,dupa care s-a pierdut total interesul.Nu stiu nici azi de ce,dar inca mai pastrez o pate din filmele si fotografiile de atunci.In urma cu sase ani am gasit pe internet fotografii realizate de Adams Ansel,care m-au dus intr-o lume vizionara,in alt univers.Brusc virusul fotografiei s-a reactivat,iar de atunci nu am mai renuntat.Am avut o mare onoare si ocazie sa il cunosc personal pe  Maestrul fotograf Dorel Gaina Stefan Gerendi(conf. univ. Dr.-UAD-Cluj) .Pot spune ca o intalnire cu acest om iti deschide o alta viziune asupra a ceea ce este fotografia,iar sfaturile domniei sale sunt ca o piatra filosofala ce trebuie doar slefuita pentru ai descoperii esenta.Iubesc foarte mult natura,in special natura neatinsa de om sau macar lipsita de prezenta sa.Ca idee fotografia,arta fotografica pentru mine se rezuma la urmatorul citat:
‘Fotografia este triumful omului in fata trecerii timpului’. Cristian Sorin Caposi

Ozana: Este ceva anume care ai vrea sa le spui fotografilor, un sfat, o sugestie, o indemnare sau orice altceva?
Cristian Sorin Caposi: Da,sa fotografieze mai mult,sa stea mai putin la calculator editand si nu in cele din urma,marii fotografi sa nu uite de unde au plecat,iar ce-i ce pasesc recent pe acest fascinant taram al artei fotografice sa munceasca mult si sa asculte sfaturile celor mai experimentati in acest domeniu.Observ cu tristete ca astazi fotograf inseamna aparate ultra profesionale si nu pasiunea in sine pentru fotografie,care intre noi fie vorba a fost adus la rang de arta cu ustensile mult mai precare decat ceea ce ne ofera avansul tehnologic de astazi.Fotografia e o traire,o poezie a sufletului,simtirea clipei trecute si nu un arsenal de obiective si aparate.

Ozana: Spre final, lasa-ne site-ul/blogul/portofoliul tau cu restul pozelor pe care le realizezi pentru a putea si ceilalti sa te urmareasca.
Cristian Sorin Caposi: DaPortofolio si DeviantART .

Ozana: Acum e momentul sa tragem aici o linie si sa-ti spun ca mi-a parut foarte bine sa am aceasta onoare.
Cristian Sorin Caposi: Si eu va multumesc pentru atentie si primire.Va doresc succes cu acest proiect care ajuta pasionatii de arta fotografica sa se integreze mai bine in aceasta mare comunitate de artisti si de ce nu,  sa ne impartasim fiecare cunostintele si experienta in domeniu.

Ozana:  Salut!
Craescu Alexandra: Buna seara.

Ozana: Spune-ne ceva despre tine, cum te cheama, cati ani ai, unde locuiesti sau ce doresti sa se stie despre tine.
Craescu Alexandra: Sunt o tanara optimista din orasul Roman Judetul Neamt si am 15 ani.De 2-3 ani am inceput sa am o atractie foarte mare catre arta digitala.

Ozana: Prezinta-ne trei poze ale tale care iti plac cel mai mult si de ce.
Craescu Alexandra: Acestea  sunt cele mai reusite poze ale mele.

“Vicii”

“Viciile Diminetii”

“Imperfectiune”

Ozana: Asadar, acum marturiseste-ne si inceputurile tale, spre exemplu, primul tau aparat foto, o experienta placuta pe care ai avut-o in domeniul fotografiei, etc.
Craescu Alexandra: Primul meu contact cu fotografia a fost in urma cu aprox 3 ani cu un Canon Powershot A540. Pe parcurs , am facut economii si cu ajutorul parintilor mi-am putut achizitiona un Canon Powershot Sx 10 IS cel cu care lucrez si in zilele astea.
Este nemaipomenita senzatia cand gasesti un anumit moment sa il pozezi si stii ca va ramane intr-o poza pentru totdeauna.

Ozana: Este ceva anume care ai vrea sa le spui fotografilor, un sfat, o sugestie, o indemnare sau orice altceva?
Craescu Alexandra: Sfat pentru ceilalti fotografi? Desigur! Lasati lenea la o parte! Acesta este defectul meu cel mai mare.. dar dupa cum se spune .. toate micile imperfectiuni fac lumea mai frumoasa, asta incerc sa promovez cu micile mele incercari de poze.

Ozana: Spre final, lasa-ne site-ul/blogul/portofoliul tau cu restul pozelor pe care le realizezi pentru a putea si ceilalti sa te urmareasca.
Craescu Alexandra: Am doua portofolii pe aminus3 si daportofolio,  dar mai multe poze am pe deviantART.

Ozana: Acum e momentul sa tragem aici o linie si sa-ti spun ca mi-a parut foarte bine sa am aceasta onoare.
Craescu Alexandra: Mi-a facut deosebita placere! Multumesc anticipat!

UniqFotos: Salut!
Radu Diaconescu: Buna!
UniqFotos: Spune-ne ceva despre tine, cum te cheama, cati ani ai, unde locuiesti sau ce doresti sa se stie despre tine.
Radu Diaconescu: Ma numesc Radu Diaconescu, am 21 de ani, sunt din Constanta, iar pentru moment sunt student la Politehnica din Bucuresti.
UniqFotos: Prezinta-ne trei poze ale tale care iti plac cel mai mult si de ce.

“Maine ploua”

Radu Diaconescu:  Prima fotografie,”Maine ploua” este preferata mea. Cred ca este cea mai reusita fotografie realizata de mine. Este facuta pe o plaja mai izolata prin zona Navodari. Ceea ce-mi place la ea sunt norii imediat inainte de orizont,care sunt un pic contrastanti cu nisipul. De aici si titlul…”maine ploua”.

“Plaja”

A doua fotografie nu are un titlu la fel de inspirat,”Plaja”. A fost realizata cam in aceeasi zona. Ce mi-a placut atunci cand am facut poza a fost felul in care se reflectau norii in fasia aceea ingusta de apa, foarte aproape de mare.

“Apus 4″

A treia fotografie,”Apus 4″ este a patra incercare de expunere lunga. Am oscilat foarte mult intre aceasta si cea de a treia, insa aceasta mi s-a parut un pic mai speciala. Mentionez de asemenea ca am expus aproape 8 minute aceasta fotografie.

Nu prea stiu ce sa spun in “apararea” fotografiilor mele. Se spune ca daca e nevoie sa explici o fotografie inseamna ca ea nu este reusita,de aceea va las pe voi sa le “disecati”.

UniqFotos: Asadar, acum marturiseste-ne si inceputurile tale, spre exemplu, primul tau aparat foto, o experienta placuta pe care ai avut-o in domeniul fotografiei, etc.
Radu Diaconescu: Pai,probabil inceputurile le traiesc acum.M-am apucat mai serios de fotografie acum mai putin de un an,de cand mi-am si luat un aparat mai serios.Inainte am avut ceva incercari mai mult sau mai putin reusite dintre care o poza chiar o consider interesanta si acum.

UniqFotos: Este ceva anume care ai vrea sa le spui fotografilor, un sfat, o sugestie, o indemnare sau orice altceva?
Radu Diaconescu: Probabil nu sunt tocmai cea mai in masura persoana sa dau sfaturi.Nu cred ca am experienta necesara sa emit judecati de valoare,insa daca ar fi ceva ce m-a ajutat pana acum a fost entuziasmul si dorinta de a experimenta.Acestea cred ca sunt cele mai importante lucruri cand incepi ceva,orice,de la fotografie la fizica cuantica:)

UniqFotos: Spre final, lasa-ne site-ul/blogul/portofoliul tau cu restul pozelor pe care le realizezi pentru a putea si ceilalti sa te urmareasca.
Radu Diaconescu: Impreuna cu un prieten,tot constantean, avem un photoblog. De asemenea galerii personale sunt pe flickr sau pe deviantART.

UniqFotos: Acum e momentul sa tragem aici o linie si sa-ti spun ca mi-a parut foarte bine sa am aceasta onoare.
Radu Diaconescu: Va multumesc si eu,onoarea e de partea mea.